miercuri, 27 septembrie 2017

Macro de efect cu telefonul

    Este foarte clar că fotografia cu telefonul mobil este la mare modă în acest moment, având un trend ascendent, date fiind accesibilitatea acestui tip de fotografie şi tehnologia tot mai avansată.
Uşor, uşor fotografia cu smartphone-ul a devenit un trend foarte popular, iar calitatea şi conţinutul imaginilor sunt din ce în ce mai bune. De altfel, mai ales pe reţele de socializare, e foarte greu să îţi dai seama astăzi dacă o fotografie a fost realizată cu un aparat foto sau cu un smartphone.
     Multitudinea de aplicaţii şi accesorii disponibile fac, practic, din acest gen de fotografie unul cu posibilităţi aproape nelimitate. Important e ca tu să nu îţi impui limite în acest sens.
     Dar, haideţi să vă povestesc ce am făcut eu ca să confirm această afirmaţie.
Într-una din după amiezele trecute, văzând cât de interesante sunt picăturile de ploaie de pe firele de iarbă, m-am gândit cum să le fotografiez ca să arate cât mai aproape de ceea ce puteam face cu camera şi un obiectiv macro. Cum modul macro al smartphone-urilor are limitările sale, m-am gândit să folosesc lupa de la o lanternă cu led pusă în faţa camerei telefonului pentru un efect de macro cât mai realist. Rezultatele au fost mai mult decât mulţumitoare, aşa că am lipit lupa de capacul de protecţie al telefonului, cu mici bucăţi de bandă dublu adezivă, astfel încât să acopere cât mai bine camera.
În acest mod am putut manevra mai facil telefonul şi, după câteva încercări, am reuşit să imortalizez cadrele de mai jos. Trebuie menţionat că toate fotografiile păstrează aspectul lor original. Am aplicat pe fiecare mici corecţii de luminozitate, contrast, saturaţie şi sharp.
     Smartphone-ul folosit a fost un Lenovo C2 Power, despre care v-am povestit pe îndelete într-un review postat tot aici, iar lupa am luat-o de la o lanternă ca asta. Nu am folosit vreo setare specială pentru că nici nu îmi permitea aplicaţia originală a camerei, însă cred că unele setări manuale m-ar fi ajutat, mai ales nişte timpi de expunere mai scurţi. De asemeni, nu am folosit nici o soluţie de stabilizare (nici măcar din telefon, pentru că nu avea), dar pentru rezultate optime recomand folosirea fie a unui mini-trepied pentru smartphone, fie chiar a unui selfie-stick.
Spor la fotografiat şi, neapărat, lasă într-un comentariu, un link cu ce ai reuşit tu.

    


Așa arată un macro nativ (fără lupă) cu Lenovo C2 Power

 

Niciun comentariu: