Fiind cazat chiar pe valea Bistritei Aurii, cand m-am trezi, am vazut cum toata zona era invaluita intr-o ceata destul de deasa ce nu te lasa sa-ti dai seama cum e cerul. Asa ca am urcat pe unul din dealurile din apropiere pentru o priveliste de ansamblu. Odata ajuns sus, peisajul s-a schimbat si parca trecusem in alta lumea : la picioarele mele se intindea o mare de ceata pufoasa (marea alpina) frumos evidentiata de primele raze ale soarelui. Din aceasta imensitate alba a rasarit la un moment dat turla manastirii "Acoperamantul Maicii Domnului", iar la scurt timp si biserica din Gura Negri, aflata pe malul celalalt al Bistritei. A fost prima incantare a acelei zile si confirmarea ca nu ma trezisem degeaba.
Dupa ce mi-am revenit de reverie, am mers si mai sus, in cautarea luminii, ce deja isi facea loc printre brazii ce strajuiau acele locuri. La un moment dat am zarit si o caprioara, care, dupa ce m-a privit, a disparut repede in salabaticie. Totul s-a intamplat foarte repede, asha ca momentul a ramas intiparit doar in inima mea. Dupa putin timp, am ajuns intr-un loc suficient de deschis ca sa ma determine sa raman acolo si sa fotografiez baletul palcurilor de ceata pe acordurile celor mai vestiti rapsozi ai padurii.
M-am dat cu greu dus de acolo si asta pentru ca lumina devenise deja destul de puternica, iar ceata se retrasese usor-usor de pe vale. Asa ca m-am retras si eu catre camera si i-am impartasit si sotiei cele traite in acea zi de 19 mai. De altfel toate fotografiile de atunci i le dedic ei.
Nikon D4 + Nikon AF-S 80-400mm F4.5-5.6 G ED VR
Nikon D90 + Nikon AF 10.5mm f/2.8G ED DX fisheye
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu