miercuri, 29 decembrie 2010

Primii Uratori

Cred ca am mai scris si cu alt prilej despre faptul ca sarbatorile de iarna reprezinta perioada din an cu cele mai bogate si mai frumoase obiceiuri si traditii. Iar cum zona in care ne aflam este una in care traditiile sunt inca vii, am avut ocazia in Ajun de Craciun sa ne bucuram de primii uratori iesiti pe strazi din aceasta iarna. Erau o banda modesta si cu bun simt, astfel ca nu a tabarat nimeni sa ceara bani atunci cand au fost fotografiati, singura lor dorinta fiind ca fotografiile sa nu ajunga la cei de la "Financiar" :) (probabil Garda Finaciara in acceptiunea conducatorului grupului).
Pentru ca era Ajunul Craciunului si nu era timp de stat, am surprins doar cateva imagini de la reprezentatia grupului respectiv, desfasuarata in incinta unei benzinarii din Suceava.
Sarbatori cu bine si un 2011 plin de vesti bune!